Ecouri dupa seminarul „Cum îmi susţin copilul”, al doamnei Oana Moraru

De Bogdan Milescu

În al treilea seminar al asociaţiei Parinţi informaţi, doamna Oana Moraru a vorbit despre copii şi despre nevoile lor. Discursul a fost sclipitor iar cele două ceasuri şi jumătate au trecut repede, ca o pauză de zece minute. Am reţinut de acolo câteva idei/nevoi ale adolescenţilor (de pe la 12 ani în sus …) care nevoi, dacă sunt îndeplinite, lucrurile tind să meargă spre bine.

Nevoia de vizibilitate: să vezi copilul când vorbeşti cu el, să te uiţi în ochii lui în timp ce el îţi povesteşte ce a păţit, să aibă impresia că este ascultat aşa cum are el nevoie, să aibă impresia că el contează.  Aceeaşi nevoie de vizibilitate o are în gaşca lui/ei. Să fie el în centrul atenţiei: de aceea face uneori tâmpenii, pentru că nu este valorizat, băgat în seamă şi simte nevoia să facă ceva ieşit din comun, ca să atragă atenţia asupra lui şi să fie văzut.

Nevoia de rol: în fiecare cerc în care se învârte, trebuie să aibă un rol, important dacă se poate; dacă nu este important, părintele îl face important, profesorul îl face important (ex: cumpăratul pâinii este o activitate banală şi plictisitoare; dar dacă mama/tata – cine are mai multă autoritate asupra lui – îi spune că toată familia îl aşteaptă să vină cu pâinea, pentru masă, gestul devine important). În şcoală fiecare elev are un rol: puturosul, premiantul, frumoasa clasei, nesimţitul, fotbalistul, bătăuşul clasei, tocilara şi tot aşa … este talentul profesorului să încurajeze rolurile pozitive. Atunci când elevul se complace într-un rol negativ, asta este o refulare pentru altceva ce nu merge bine (acasă sau la şcoală).

Nevoia de nou: niciun copil nu se duce la şcoală de plăcere; niciodată, vreodată; copiii se duc pentru a fi văzuţi, apreciaţi, încurajaţi pentru rolul pe care îl joacă şi de care sunt încântaţi. De aceea restul activităţilor şcolare sunt plictisitoare la maxim, pentru ei. Este rolul profesorului să facă lecţiile pline de nou, de spectaculos, în aşa fel încât copilul să descopere tot timpul lucruri noi, cu aplicabilitate practică, pe care el să le inţeleagă, nu să înveţe pe de rost teorii abstracte.

In plus

Nevoia de a se încărca energetic: părinţii, bunicii, profesorii pot încărca energetic, copiii, indiferent că este vorba de energie în sensul vioiciunii sau calm energetic. De obicei procesul se petrece în timpul unei discuţii scurte şi al unor uşoare atingeri; uneori adulţii nu înţeleg ce se întamplă cu copiii iar copiii nu pot explica schimbarea petrecută în ei. Oricum, e de bine!

În timp ce o ascultam pe doamna Moraru mi-am adus aminte şi de Nevoia de apreciere pozitivă: efectul Pigmalyon – experimentul făcut în anul 1968 în şcolile americane – elevii lăudaţi de profesori şi cărora li s-a explicat că de la ei se aşteaptă rezultate bune, au performat exact după măsura aşteptarilor; în plus, după terminarea şcolii, majoritoatea, au avut o carieră ascendentă. Ceilalţi elevi, nelăudaţi au avut rezultate mediocre, în majoritatea situaţiilor şi un parcurs nesemnificativ în viaţă. (deci laudă şi aşteptări explicite)

Dacă stau să mă gândesc, am impresia că şi la unii adulţi funcţionează reţeta asta. Parcă Freud spunea ceva despre întâmplări semnificative din copilărie, care ne influenţează restul vieţii …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>