Premergatorul pentru copii

pregergator

În zilele noastre, tot mai multe persoane folosesc premergătorul, spun ei pentru a-şi ajuta copiii să meargă, dar nu ştiu că folosirea lui poate avea urmări neplăcute asupra dezvoltării fizice . Acesta ne dă impresia că este de ajutor atunci când dorim să oferim un cadru de siguranţă , susţinere pentru mers sau când dorim să ne ţinem copilul ocupat şi independent de noi. Ultimele studii arată că copii puşi în premergător merg chiar mai târziu decât cei care sunt lăsaţi să se ridice şi să meargă fără ajutor.
Alte probleme cercetate ar fi legate de faptul că copilul stă într-o poziţie verticală tot timpul, coloana vertebrală este suprasolicitata prematur, greutatea copilului apasa pe bazin putând duce mai târziu la dislocarea capului femural. Bebeluşii puşi în premergător pot deprinde un mers defectuos, cu orientarea labelor picioarelor spre interior, ei necalcand pe toată talpa. În această poziţie îşi tonifica doar muşchii gambei, nu şi pe cei ai coapsei şi şoldurilor, părţi ale corpului solicitate cel mai mult în timpul mersului normal. Ţinuţi foarte mult în premergător, întărirea muşchilor gambei poate duce spre patologie prin reducerea tendonului ahilean, fapt ce necesită şedinţe de kinetoterapie sau chiar intervenţie chirurgicală.
Un instrument cu adevărat de ajutor este pătulul cu bare, deoarece acesta obliga copilul să se ridice singur de foarte multe ori pe zi, dar poate şi merge de la un capăt al patului la celălalt, ţinându-se de marginile lui. Muşchii folosiţi corect se vor tonifia, aşadar copilul va merge în curând. Mai nou există tot felul de jucării de care copilul se poate sprijini. Acestea pot avea rotiţe cu ajutorul cărora copilul se poate deplasa, dar doar atunci când acesta se va simţi pregătit să păşească singur.
Intervalul în care copilul se ridică şi face primii paşi este între 8 luni şi 1 an şi 4 luni, un interval destul de mare în care cu siguranţă micuţul va face totul de unul singur. Fiecare are ritmul lui de dezvoltare şi cum toate se întâmplă la timpul lor, poate ar trebui să lăsăm copilul să se ridice în picioruşe atunci când el se va simţi pregătit.
Este foarte important să lăsăm copilul să parcurgă fiecare etapă a dezvoltării fără toate aceste artificii. Mersul de-a buşilea, spriijinit de diferite obiecte sau mersul de manauta sunt etape fireşti care îl conduc spre mersul normal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>