Seminarul “Copiii si homeopatia” cu dr. Dana Amanolesei

De Luminiţa Sorescu3

Seminarul cu numărul patru din cadrul programului “Părinți Informați” a avut loc marți 19 aprilie 2016 iar invitată să ne vorbească, a fost doamna dr. Dana Amanolesei. Pentru mine, trebuie să recunosc, a fost cu adevărat un seminar de informare, de introducere în acest domeniu al homeopatiei, despre care nu aveam cunoștințe concrete. Stiam de existența ei ca un sistem terapeutic alternativ, însă cam atât. Am înțeles ca homeopatia privește omul în ansamblul său, astfel că homeopatia nu trateaza boli ci tratează oameni. Acesta este motivul pentru care tratamentele sunt individualizate și au ca scop reglarea sistemelor corpului. Așa se explică de ce, pentru același virus, doi oameni pot primi tratamente diferite.

Şi pentru că seminarul s-a numit “Copiii si homeopatia” am înțeles că ei sunt cei la care principiile homeopatiei funcționeza cel mai bine, cel mai rapid. Acest lucru se întâmpla datorită nivelului lor de vitalitate ridicat. Sistemele de autoreglare ale corpului fac ca atunci când ceva este în neregulă în corp, ele să externalizeze aceste probleme:  fie la nivelul mucoaselor, fie la nivelul pielii. Când nivelul de vitalitate este scăzut, sistemele corpului nu mai funcționează foarte bine și acest lucru nu se mai întâmplă iar problemele se internalizează.

Am aflat totodată de ce remediile homeopate se țin sub limbă și nu se înghit. Copilul meu mă întrebase și nu am știut să-i răspund. Prin mucoasa bucală informațiile din substanța activă sunt transmise direct creierului, iar dacă remedille ar fi înghițite acestea ar fi distruse de mediul acid din stomac. Am mai aflat că remediile homeopate nu sunt toxice, nu dau reacții adverse și nu există riscul de supradozaj. Ar mai fi multe de spus, însă sper că v-am incitat curiozitatea. Și mă refer aici la aceia dintre voi care nu au luat contact cu homeopatia până acum. Între timp noi am fost și la un consult homeopatic și simt nevoia să vă spun că doamna dr. Dana Amanolesei are un mod minunat de a se conecta cu copiii, este un om cald, care știe să-i abordeze și să comunice cu ei pe limba lor. Mă bucur că am cunoscut-o și în acest context.

În încheiere, vă adresez, ca de fiecare dată, rugămintea de a vă exprima opiniile cu privire la subiect, eventual să punctați lucruri care au fost spuse la seminar, la care ați rezonat și pe care, evident nu am reușit să le punctez în aceste câteva rânduri. Și desigur mă adresez și celor care nu au participat la seminar, dar care simt nevoia să ne împărtășească experiențele proprii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>